Zucchini rotund umplut cu orez aromat si somon

Aceasta reteta nu a fost planuita, gandita sau editata. Nu are o poveste anume, nu ne leaga de aminitiri din copilarie sau de intamplari hazlii. Este doar o reteta, pe cat de simpla, pe atat de delicioasa.
Sa nu va lasam chiar fara nicio explicatie, iata cum au luat nastere aceste mingiute de zucchini umplute cu arome si texturi.

Povestea incepe intr-o seara quasi tarzie, in care am fugit pana la cel mai apropiat magazin alimentar sa cumparam lapte, iaurt si ceva de rontait. Ne-am nimerit in acelasi timp, in acelasi loc cu trei zucchini durdulii si a fost dragoste la prima vedere. Nu ne-am gandit la o umplutura anume sau vreo combinatie de gusturi, pur si simplu am luat cei 3 zucchini si ne-am indreptat spre casa.

Umplutura este o combinatie de orez brun, zucchini, ceapa verde, ciuperci si susan negru. Peste aceasta umplutura am asezat niste feliute mici de somon afumat, ramase de la un toast absolut delicios cu avocado, somon si rucola.

Iata ingredientele si modul de preparare!

Ingrediente pentru 2-3 portii:

  • 3 zucchini, varianta rotunda (noi am gasit la LIDL)
  • 100 gr orez brun
  • 3 fire de ceapa verde
  • 150 gr ciuperci Champignon
  • susan negru
  • somon afumat | filé
  • sare, piper, cimbru, marar
  • ulei masline

Mod de preparare:

Intr-o oala potrivita fierbem orezul brun. Spalam si curatam ceapa verde, o taiem rondele si o calim in putin ulei de masline. Adaugam ciupercile Champignon taiate cubulete mai mici si asezonam totul cu sare si piper. Pentru o nota aparte adaugam putin cimbru proaspat.

Daca va place mancarea putin mai iute, folositi putin din pasta preferata de ardei iute. Intre timp a fiert si orezul, asa ca il vom scurge si adauga la ciuperci. Innebunim totul cu un pumn de seminte de susan negru (acest pas este optional).

Spalam zucchini, taiem “capacul”, apoi scobim cu grija interiorul folosind o lingura. Umplem ‘mingiutele’ de zucchini cu amestecul de orez cu ciuperci, acoperim mixul cu niste bucatele de somon, marar proaspat si capturam aromele punand capacele, tot din zucchini :).

Asezam zucchini umpluti intr-o tava / intr-un vas de cuptor uns cu putin ulei de masline (puteti unge chiar si exteriorul celor 3 zucchini cu foarte putin ulei) si dam totul la cuptor la ca. 180°C pentru 40-50 minute.

Zucchini rotunzi deliciosi
Zucchini rotunzi deliciosi

Serviti acesti zucchini durdulii alaturi de o salata fresh!

Va dorim pofta buna!