Prajitura cu pruna

Posibil cea mai buna prajitura cu prune

Marturisesc si promit pe bune,
E cea mi buna prajitura cu prune!

Nu ma inspira prajiturele grele si cremoase,
mai bine blat pufos si fructe zemoase!

Cititi reteta super scurta,
si va faceti fericiti la burta!

Acum pe bune… este una dintre cele mai usoare si gustoase prajituri pe care le-am facut si gustat vreodata! Prunele dulci in combinatie cu scortisoara si nucsoara confera acestui desert un gust sarmant, perfect pentru o dupa-masa ploioasa de toamna.

Prajitura cu pruna

Ingrediente

  • 10 prune
  • 100 ml sana sau lapte batut
  • 50 gr migdale
  • 1 lingurita de praf de copt
  • 1 ou mare
  • 125 gr zahar pudra
  • 100 gr faina
  • 125 gr unt
  • scortisoara, nucsoara

Mod de preparare:

  1. Preincalzim cuptorul la 190°C (la cuptoarele pe gaz este treapta 5) sau 170°C pentru cuptoarele cu aer cald. Pregatim forma in care vom coace prajitura, astfel o ungem cu unt si o tapetam cu putina faina.
  2. Zaharul pudrat il amestecam cu untul si cu ajutorul unui robot de bucatarie le batem pana obtinem o masa omogena si cremoasa, dupa care adaugam oul si iar amestecam totul.
  3. Macinam migdalele, cernem faina cu praful de copt si adaugam totul la amestecul de ou, unt si zahar. Amestecam usor si adaugam sana sau lapte batut, int timp ce amestecam in continuu.
  4. Turnam totul in forma de prajitura. Noi am folosit o forma rotunda cu fundul detasabil si un diametru de 25 cm.
  5. Taiem prunele in forma dorita, le punem intr-un bol si le condimentam cu scortisoara si nucsoara. Asezam feliile de prune deasupra amestecului.
  6. Lasam prajitura la cuptor timp de 50-55 de minute si verificam cu o scobitoare daca e copt sau nu.

Prajitura cu pruna

Servim prajitura alaturi de o cafea lunga cu lapte, un ceai putin indulcit sau putin mai extravagant, cu frisca si inghetata de vanilie.

Va dorim pofta buna!